Nimic nou, pentru ca de la o vreme putine sunt lucrurile care imi starnesc un oarecare interes.
Este trist sa fii martorul si in acelasi timp personajul principal al vietii cotidiene, in care intamplarile nefericite se tin lant.
Incep sa fiu scarbita de ideea de criza despre care toata lumea vorbeste de parca a venit Apocalipsa.
Oamenii se panicheaza pe motivul lipsei banilor, cand, de fapt nu am vazut o modificare de mare amploare.Dand la o parte concedierile drastice si taierea salariilor, stau si ma gandesc ca noi oricum am fost saraci de la inceputuri, asa ca "what's with all this drama?".
Vad cu ochii mei cum oamenii duc aceasta panica la extrem si se autodistrug incet.
Oamenii sunt cei mai bun distrugatori si in momente de indoiala pot ditruge totul chiar si pe ei insisi, "le trebuie doar destula franghie si in final se vor spanzura".
Probabil ca frica cea mai mare este de oamenii si nu de ceea ce se intampla in jur, pentru ca in momentul in care si altora le va fi frica de abia atunci putem sa ne panicam si sa ne gandim ca inevitabilul este aproape.
Pana atunci tantarul e armasar si discutiile se tin lant, iar eu ...ei bine eu imi mentin starea mea de revolta si scarba pentru ca traiesc intr-o lume fara coloana vertebrala.
